Secretele regelui muzicii românești de pahar, Gică Petrescu: o viață între „Dă-i cu șprițul pân` la ziuă” și „Uite așa aș vrea să mor”

de: Iulia Kelt
06 07. 2022

Gică Petrescu este cunoscut în toată România. Indiferent de muzica pe care o asculți în intimitate, este absolut imposibil să nu fi auzit, măcar din întâmplare, de regele muzicii românești de pahar.

În ciuda faptului că absolut toată lumea știe cine a fost Gică Petrescu și cu ce s-a ocupat acesta, puțini sunt cei care știu adevărata poveste de viață a maestrului, cu suișuri și coborâșuri, dar și cu un sfârșit nedemn pentru un artist de talia sa.

Gică Petrescu 

Gică Petrescu, unul dintre cei mai iubiți interpreți din România

Gică Petrescu n-a stat degeaba, toată viața lui – ba dimporivă: i-a plăcut traiul și a cântat despre asta, bucurând generații întregi de români petrecăreți. Fie că vorbim despre melodii vesele, lăurești, perfecte pentru a mai turna „un păhărel”, ori despre romanțe menite să sensibilizeze inimile cele mai împietrite, artistul a reușit să se remarce prin ușurința cu care transforma muzica de petrecere în fenomen cult, care va dăinui în memoria colectivă a românilor mulți ani, de-acum încolo.

Printre cele mai cunoscute melodii ale sale se numără: „Du-mă acasă, măi tramvai”, „Zi una mai săltăreață”, „Căsuța noastră”, „Uite-așa aș vrea să mor”, „Dă-i cu șprițul pân` la ziuă”, „Mi te-ai lipit de suflet”, Costică, Costică”, „Bucureștiul mei iubit” sau „Fetițe dulci ca-n București”.

De-a lungul timpului, artistul a cântat alături de nume importante din România, printre care, la un moment dat, chiar și cu regretata Stela Popescu.

„De când mă ştiu pe lume, Gică a fost «Maestrul». Era o celebritate, de la 20 de ani! Marele cântăreţ a fost şi un excelent artist de revistă… Am jucat alături de el pe scenă în numeroase spectacole şi turnee. Din scenă nu ieşea cu paşi normali, călca sacadat; publicul prindea mişcarea şi aplauda în ritmul paşilor săi. Cânta multe cântece de pahar, dar în viaţă era foarte cumpătat. Nu a agreat niciodată viaţa dezordonată a boemei interbelice. Soţul meu, Puisor Maximilian, i-a scris multe texte. Din clipa în care i se încredinţa o piesă, Gică nu mai avea linişte! Ne suna în fiecare dimineaţă, pentru ca totul să iasă perfect”, spunea Stela Popescu, conform teatrultanase.ro.

Gică Petrescu și Stela Popescu

Gică Petrescu, un artist complet, cum rar întâlnești, Povestea sa, de la începuturi: „nu semăna cu nimeni”

Stela Popescu nu este singura care l-a apreciat pe marele Gică, „Nu semăna cu nimeni. Era Gică şi atât! Cel mai «cântăreţ» din câţi a avut România vreodată”, spunea actorul Horia Şerbănescu, într-unul dintre interviuri. „Gică este unic în felul lui. În primul rând, a cântat de toate: de la operetă, muzică populară, revistă, muzică uşoară, muzică de petrecere. A avut un repertoriu extrem de vast şi o carieră foarte lungă. Nu ştiu dacă l-a egalat cineva. Toată lumea se întreba cum de a rezistat atât. Avea secretele lui: era foarte riguros şi nu a făcut niciodată excese. Nu a fumat şi nu a băut. Deşi cânta mai bine ca oricine muzică de pahar – are 40-50 de cîntece despre pahar! –, eu nu l-am văzut niciodată ameţit“, completa Viorel Cosma, muzicolog.

El a înregistrat, de-a lungul timpului, mai bine de 1.500 de melodii, lăutărești sau nu și a colaborat, în egală măsură, cu lumea teatrului.

În concluzie, conform oamenilor care l-au cunoscut, Gică Petrescu nu a copiat pe nimeni, dar nici nu poate fi copiat, la rândul său, de altcineva, unicitatea fiindu-i una dintre principalele caracteristici.

Gică Petrescu

A știut de tânăr că muzica este calea pe care vrea să o urmeze

Gică Petrescu s-a născut în 1915, la București, și a debutat încă din perioada liceului într-o trupă de muzică ușoară, ca mai apoi să performeze la Pucioasa, făcând constant naveta.

Imediat după aceea, a cântat într-un restaurant din imediata apropiere a Gării de Nord, unde o puteai vedea, de asemenea, și pe Maria Tănase.

Totuși, cei mai mulți ani din viață și i-a petrecut susținând concerte la localul „Princiar”, unde a fost remarcat de compozitorul Teodor Rogalski, cel care i-a propus să înregistreze o melodie la radio, pentru a înțelege dacă Gică Petrescu are, sau nu, o voce bună pentru radiodifuziune.

În mod evident, întâlnirea celor doi a fost un real succes, de vreme ce, la scurt timp, artistul a început să dea concerte în aer liber, împreună cu orchestrele „Dinu Șerbănescu” și „Radu Ghinda”. Cu acestea a cântat inclusiv la cazinoul din Sinaia.

Gică Petrescu, copleșit de moartea soției sale – începutul sfârșitului

Gică Petrescu se însura, în 1955, cu scriitoarea și poeta Cezarina Moldoveanu, cea care avea să-i devină „stâlp” în carieră, contribuind enorm la succesul ulterior pe care avea să-l aibă artistul.

Se spune că s-au înțeles de minune, totuși aveau și un of pe suflet, faptul că n-au putut niciodată să aibă copii, cu toate că și i-au dorit extrem de mult.

S-au iubit timp de 34 de ani, până când Moldoveanu a decedat, în 1989.

Acela a fost momentul în care artistul a decis să se retragă în singurătate, fiind compleșit de dor și durere. Gigă Petrescu nu a mai revenit niciodată pe scenă, nu în mod oficial, cu toate că a participat, de atunci, la câteva emisiuni pe care le-a transformat în nostalgie pură.

Gică Petrescu și soția sa, Cezarina Moldoveanu

A murit în 2006, în micul său apartament din București, anumite surse susținând că moartea i-ar fi fost nedemnă și nu neaparat potrivită pentru un om care a bucurat România, mai bine de 70 de ani.